Bine ai venit pe siteul Comunităţii Armâne din Romania – Filiala Constanţa
Comunitatea Armână din România este o asociaţie înfiinţată în 1991, fără scop patrimonial, fără caracter politic, care îşi propune să contribuie la dezvoltarea şi cultivarea limbii, a tradiţiilor specifice şi a culturii armânilor, să sprijine contactele socio-umane şi legăturile culturale ale membrilor săi, păstrarea unităţii lor spirituale.Comunitatea este constituitã ca asociaţie, persoanã juridicã românã de drept privat, cu personalitate juridicã, fãrã scop patrimonial, neguvernamentalã.Comunitatea are ca scop principal pãstrarea şi dezvoltarea limbii, tradiţiilor şi a întregului specific spiritual şi cultural armân, în România şi pe întregul spaţiu originar locuit de armâni, cât şi înlesnirea contactelor şi legãturilor între armânii ce trãiesc în comunitãţi distincte în Peninsula Balcanicã precum şi cu alte comunitãţi armâne constituite în alte state.Asociaţia noastră numără peste 10.000 de membri, dar acţiunile noastre se adresează şi sunt reprezentative întregii comunitati armâne. Suntem organizaţi în mai multe filiale: Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Slobozia, Timisoara. Constanţa are mai multe subfiliale la: Mihail Kogălniceanu, Ovidiu, Medgidia, Cogealac.Datorită unor condiţii istorice nefaste, cultura şi limba armână s-au aflat mereu sub ameninţarea dispariţiei şi absorbirea acestora de către statele în care armânii au trăit de-a lungul timpului. Astăzi universul spiritual al armânilor se găseşte într-o mare cumpănă. Ori rămânem in expectativă, asistând la procesul său de asimilare accentuată, şi prin urmare pierderea completă a identităţii noastre, ori vom întreprinde o seamă de acţiuni socio-culturale ce vor conduce spre o renaştere spirituală a armânilor.Acţiunile Comunitãţii Armâne, filiala Constanţa, sunt numeroase şi bine înrãdãcinate în realitãţile armâne.Pânã in prezent membrii Comunitãtii Armâne au organizat anual evenimente culturale la care au luat parte numeroşi membri ai comunitãţii cât şi ceilalţi armâni. Dintre aceste evenimente enumerãm: Ziua Nationalã a Armânilor, Zilele Culturii Armãneşti, Concertul „Primuveara Armãnjloru”
O altă acţiune de amploare a Comunităţii Armâne filiala Constanţa este dotarea cabinetelor de armână din instituţiile de învăţământ unde se ţine cursul opţional “Cultură şi tradiţii armâne”. Acest curs este frecventat de circa 500 de copii şi se desfãşoarã în următoarele instituţii de învăţământ din judeţul Constanţa: Scoala nr. 39, Scoala nr. 7, Scoala nr. 10, Scoala nr. 12, Scoala nr. 23, Scoala nr. 30, liceul Mihail Kogălniceanu, Scoala Generalã Cogealac, Scoala nr. 30. Totodatã Comunitatea Armânã organizeazã anual, cu ocazia sãrbãtorilor de iarnã la sala de festivitãţi a Colegiului Regina Maria un spectacol pentru toti copiii armâni ce frecventeazã cursul mentionat mai sus. La finalul fiecãrui an şcolar se desfãşoarã şi „Olimpiada Ficiuritsilor armâni”,.Toate aceste acţiuni amintite mai sus s-au realizat exclusiv prin sprijinul şi generozitatea unor membri ai comunităţii noastre, fãrã sprijin de la Guvernul României.
Obiectivele majore ale Comunităţii Armâne sunt:
– Obţinerea de sprijin din partea autorităţilor pentru învăţarea armânei în şcoli;
– folosirea armânei în biserici;
– acces la mijloacele de informare în masă şi editarea de cărţi, reviste şi ziare în armână;
– organizarea de congrese, simpozioane ori alte manifestări cu caracter ştiinţific, cultural, artistic privind patrimoniul spiritual al populaţiei armâne;
– organizarea şi înfiinţarea, în raport de nevoile reale ale populaţiei armâne de biblioteci, muzee, biserici, edificii cultural-artistice;
– Organizarea de filiale teritoriale;
– Atragerea şi utilizarea, în condiţiile legii, de surse de finanţare şi resurse sub formă de donaţii, subvenţii, sponsorizări, legate, subscripţii, contribuţii, cotizaţii, precum şi dezvoltarea sistemelor de sprijinire financiară a executării de proiecte, administrarea fondurilor pentru derularea de programe;
– Editarea, tipărirea şi multiplicarea publicaţiilor Comunităţii şi sprijinirea promovării literaturii originale armâne prin cărţi, publicaţii, presa scrisă şi vorbită, internet, etc.
Din nefericire, asociaţia Comunitatea Armână din România, este nevoită uneori să renunţe la proiectele sale datorită lipsei resurselor financiare (cotizaţia de membru şi sponsorizările primite sunt insuficiente).
Pentru implementarea acestor deziderate este nevoie de o sursă de finanţare puternică (subvenţii de la bugetul de stat) care, coroborată cu ajutorul propriu al asociaţiei, să fie capabilă să salveze universul cultural şi spiritual al armânilor, să promoveze valorile sale şi să sublinieze contribuţia civilizaţiei armâne la spaţiul culturii şi spiritualităţii universale.
În speranţa ca veţi înţelege însemnătatea activităţilor noastre apelăm la sprijinul dumneavoastră pentru proiectele noastre precum şi unele sugestii în privinţa tipului de programe pe care doriţi sa le dezvoltam in comun acord pentru supravietuirea in timp a Armânilor..